Ascensoare KONE – conformitate cu EN 81-20 și EN81-50

Standardele EN 81-20 și EN 81-50 pentru ascensoare

Ascensoare KONE – conformitate cu EN 81-20 și EN81-50

Standardele europene EN 81-20 și EN 81-50 privind designul și fabricarea ascensoarelor prezintă avantaje considerabile, în ceea ce privește accesibilitatea și siguranța, atât pentru pasageri, cât și pentru tehnicienii de service.

EN 81-20:2014 definește cerințele de siguranță revizuite și actualizate pentru construcția și instalarea ascensoarelor, în timp ce EN 81-50:2014, definește cerințele privind testarea și examinarea anumitor componente ale ascensorului.

EN 81-20 și EN 81-50 au înlocuit standardele EN 81-1 și EN 81-2 introduse în 1998, toate ascensoarele date în folosință de la 31 august 2017 fiind obligate să fie conforme cu acestea.

Această pagină cuprinde o prezentare a principalelor modificări ale cerințelor privind siguranța, introduse în EN 81-20 și în EN 81-50. Pentru detalii complete, clienții trebuie să consulte documentele oficiale ale standardelor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați distribuitorul KONE local.

Îmbunătățiri privind siguranța pasagerilor

img_Elevator-car-must-not-move_correct-wrong_680x425

Cerințele privind Deplasarea neintenționată a cabinei (UCM) și supraviteza cabinei la urcare

Cerințele privind mecanismul de protecție, care abordează riscul deplasării cabinei față de platformă, au fost îmbunătățite, iar obligativitatea protecției împotriva supravitezei cabinei la urcare au fost de asemenea extinse, acoperind și operațiile de salvare. KONE are deja disponibile soluții privind ascensoarele, care cuprind funcțiile standard pentru deplasarea neintenționată a cabinei, prin testarea zilnică automată a cuplului de frânare și a capacității mecanismului de ridicare. De asemenea, ascensoarele KONE cuprind funcții standard privind riscul unei viteze necontrolate la urcarea cabinei.

img_Curtain-of-light_correct-wrong_680x425

Sistemul de detecție al ușii

Pentru a reduce riscul ca ușa să lovească pasagerii la intrarea sau la ieșirea acestora din cabină, standardele actualizate impun ca ascensorul să aibă încorporat un mecanism cu perdea de lumină - un sistem de detecție fără contact, conceput pentru a preveni închiderea ușilor, dacă întâlnesc vreun obstacol. Mecanismele cu fotocelule nu vor mai în conformitate cu noile standarde.

img_Elevator_selfhelp_680x900

Mecanismul de blocare a ușii cabinei

Acum ascensoarele trebuie să aibă încorporat un mecanism de blocare, care să împiedice deschiderea ușilor din interior, când cabina este în afara zonei de blocare - adică atunci când nu se află în imediata apropiere a ușilor platformei. Această cerință a fost introdusă pentru a preveni eventuala cădere în puțul ascensorului a pasagerilor rămași în lift, când aceștia încearcă să scape dintr-un ascensor care s-a oprit. KONE oferă acest tip de mecanism pentru toate soluțiile sale privind ascensoarele.

Clasificarea materialelor cabinei din punct de vedere al unui incendiu

Cerințele privind materialele folosite pentru podeaua, pereții și tavanul cabinei au fost actualizate în noul standard EN 81-20:2014. Conform EN 13501-1, aceste materiale trebuie să îndeplinească cerințe mai stricte privind clasificarea din punct de vedere al unui incendiu. Clasificările minime sunt după cum urmează, unde C și Cfl se referă la clasificarea privind „reacția la foc”, iar s și d se referă la clasificarea materialelor din punct de vedere al fumului și al formării picăturilor/particulelor aprinse, și anume:

  • Podea: Cfl s2
  • Pereți: C s2, d1
  • Tavan: C s2, d0
img_Elevator_strength_680x620

Ușile cabinei și de la etaje și rezistența pereților

Standardul EN 81-20:2014 cuprinde cerințe actualizate privind rezistența, atât pentru ușa cabinei, cât și pentru ușile etajelor, precum și pentru pereții cabinei. Acum ușile trebuie să cuprindă opritoare care să mențină pe loc panourile ușii, în cazul în care principalele elemente de ghidare nu funcționează cum trebuie. De asemenea, ușile cabinei și cele de la etaje trebuie testate, ca să reziste unei forțe de impact echivalente cu cea a unei persoane care se lovește de ușă, la viteza de funcționare a cabinei. Cerințele privind rezistența pereților cabinei prevăd ca aceasta să poată rezista unei forțe echivalente cu cea a unei persoane care se împinge în perete.

img_Elevator_lighting_680x770

Iluminarea cabinei și a puțului

Standardul EN 81-20:2014 impune niveluri mai mari ale iluminării pentru interiorul cabinei și puț, cu scopul de a spori siguranța și accesibilitatea pentru pasageri. Acum lumina din cabinei trebuie să aibă o intensitate de 100 lux, în loc de 50 lux, iar iluminarea de urgență din cabină 5 lux timp de o oră, în loc de 1 W timp de oră. Pentru a mări siguranța tehnicienilor, noua cerință privind iluminarea de urgență pe acoperișul cabinei este de 5 lux, timp de oră. Noile cerințe privind iluminarea puțului sunt:

  • Minimum 50 lux la 1 metru deasupra acoperișului cabinei, pe proiecție verticală.
  • Minimum 50 lux la 1 metru deasupra podelei puțului, peste tot unde o persoană poate sta în picioare, poate lucra și/sau se poate deplasa de la o zonă de lucru la alta.
  • Minimum 20 lux în afara locurilor definite mai sus, cu excepția umbrelor create de componentele cabinei.

Îmbunătățiri privind siguranța tehnicienilor de service

img_Ladders-and-controlbox_680x900

Accesul la puț și la camera mașinilor și amplasarea stației de comandă

Standardul EN 81-20:2014 introduce o serie de cerințe, pentru ca accesul tehnicienilor de service în camera mașinilor ascensorului și munca acestora în puț să prezinte mai multă siguranță. Pentru accesoriile de acces, cum ar fi scările, sunt definite acum cerințele privind dimensiunile, rezistența și amplasarea. Cerințele privind accesul în puțuri mai adânci de 2,5 m sunt acum mai stricte și poate fi obligatorie o ușă de acces.

De asemenea, standardul impune amplasarea unei stații de comandă în puț, pentru ca tehnicienii să nu fie obligați să folosească o scară sau un scaun pentru a ajunge la componentele de sub cabină. Stația de comandă trebuie să fie situată în apropierea locurilor de refugiu din puț. De asemenea, trebuie să existe o funcție de resetare în afara puțului.

img_Access-door_correct-wrong_680x425

Ușile de acces, de inspecție și de salvare și dispozitivul de siguranță pentru contragreutate

Standardul EN 81-20:2014 prevede uși de acces sau de inspecție, în loc de „trape”, pentru a facilita accesul în siguranță al tehnicienilor. Noile cerințe sunt următoarele:

  • Ușile de acces la camera mașinilor din puț trebuie să aibă înălțimea minimă de 2 m și lățimea minimă de 0,6 m.
  • Ușile de acces la camera troliului trebuie să aibă înălțimea minimă de 1,4 m și lățimea minimă de 0,6 m.
  • Trapele pentru accesul tehnicienilor la camera mașinilor și a troliului trebuie să asigure un pasaj clar de cel puțin 0,8 x 0,8 m și trebuie să fie contrabalansate.
  • Ușile de urgență trebuie să aibă înălțimea minimă de 1,8 m și lățimea minimă de 0,5 m.
  • Ușile de inspecție trebuie să aibă înălțimea și lățimea maxime de 0,5 m.

De asemenea, noul standard impune un dispozitiv de siguranță pentru contragreutate, în cazul în care sub puț există spații accesibile - de ex., acolo unde puțul este situat deasupra unui garaj sau al unui depozit subteran.

img_Refuge-space_correct-wrong_680x425

Spațiile de refugiu pe acoperișul cabinei și în puț

Cerințele privind volumul spațiilor de refugiu de siguranță de pe acoperișul cabinei și din puț au fost mărite. Noile volume sunt următoarele:

  • Poziție verticală: 0,4 x 0,5 m (dimensiuni orizontale), 2 m (înălțime)
  • Poziție ghemuită: 0,5 x 0,7 m (dimensiuni orizontale), 1 m (înălțime)
  • Poziție orizontală: 0,7 x 1,0 m (dimensiuni orizontale), 0,5 m (înălțime) numai pentru puț

Standardul EN 81-20:2014 prevede acum ca ușa de palier care permite accesul la puț trebuie să poată fi deschisă din puț, astfel încât tehnicienii să poată ieși din puțul ascensorului, chiar dacă ușa de palier respectivă ar fi închisă.

img_Balustrades_correct-wrong_680x425

Balustradele de pe acoperișul cabinei

Pentru balustradele situate pe acoperișul cabinei ascensorului sunt definite acum cerințele privind rezistența și înălțimea actualizată. Aceste cerințe noi au fost introduse pentru a reduce riscul ca tehnicienii să cadă în puț, în timp ce lucrează pe acoperișul cabinei. Noile cerințe sunt următoarele:

  • Acolo unde distanța dintre marginea interioară a barei balustradei și peretele puțului este de până la 500 mm, balustrada trebuie să aibă o înălțime minimă de 700 mm.
  • Acolo unde distanța dintre marginea interioară a barei balustradei și peretele puțului depășește 500 mm, balustrada trebuie să aibă o înălțime minimă de 1100 mm.
img_Elevator_ledges_680x425

Proiecții orizontale în puț

Orice proiecție orizontală (bordură) a peretelui în puț și orice grindă orizontală cu lățimea mai mare de 150 mm - inclusiv grinzile de separare - trebuie să fie protejate, astfel încât să nu poată sta o persoană, exceptând cazul în care accesul este împiedicat de o balustradă de pe acoperișul cabinei, care îndeplinește cerințele menționate mai sus. Această excepție nu se aplică pentru bordurile din jurul puțului, de ex. cu un puț al ascensorului parțial îngrădit.

Modificări care afectează designul clădirii

Standardul EN 81-20:2014 introduce unele modificări ale cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească proiectantul clădirii. Toate aceste modificări se referă la puțul ascensorului și sunt după cum urmează:

  • Toată sticla folosită în puțul ascensorului trebuie să fie laminată.
  • Ventilația puțului este acum responsabilitatea proiectantului clădirii. Producătorul ascensorului trebuie să furnizeze toate informațiile privind, de ex., emisiile de căldură ale componentelor ascensorului. Această abordare facilitează proiectarea cu eficiență energetică a clădirii, în care cerințele privind ventilația sunt determinate în funcție de soluția cu cea mai mare eficiență energetică, totodată luând în considerare condițiile de muncă pentru tehnicienii care lucrează în puțul ascensorului și confortul pasagerilor în interiorul cabinei.
  • În puț se poate amplasa un stingător de incendiu. Activarea aspersorului trebuie să fie posibilă numai când cabina staționează la un palier, iar comutatoarele principale ale ascensorului și circuitele de iluminare sunt oprite automat de sistemul de detecție a incendiului sau a fumului.

Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă în timpul navigării pe site-ul nostru. Dacă sunteți bine cu acest lucru și acceptați toate cookie-urile, trebuie doar să faceți clic pe butonul „Accepta”. De asemenea, puteți consulta declarația noastră de confidențialitate..